Cu trâmbiţe şi în sunet de corn, strigaţi înaintea Împăratului şi Domnului. 9. Să se zguduie marea şi plinirea ei, lumea şi cei ce locuiesc în ea. 10. Râurile vor bate din palme, deodată, munţii se vor bucura de faţa Domnului, că vine, vine să judece pământul. 11. Judeca-va lumea cu dreptate şi popoarele cu nepărtinire. Psalmul 7. 1. Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit. Mântuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi mă izbăveşte, 2. Ca nu cumva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cine să mă izbăvească, nici cine să mă mântuiască. 3. Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate în mâinile mele, 4. Resursa adaugata de mihaild in 27/05/2009. Pocăinţa şi mântuirea (2 Cor. 7.10) de Mihail Dimitriu, scriitor creștin (poet și prozator) Domnul încă-i mântuieşte pe cei ce, cu pocăinţă, (Matei 11.28-30) Se întorc la El degrabă, cu-ntristare în fiinţă, (2 Cor. 7.10; Evrei 4.1) Scoala-Te, Doamne, intru mania Ta, inalta-Te pan' la hotarele dusmanilor mei; scoala-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca pe care ai poruncit-o, 7. si adunare de popoare Te va inconjura, si de dragul lor in inaltime Te vei intoarce. 8. Domnul va judeca popoarele 3; Doamne, judeca-ma dupa dreptatea mea si dupa nerautatea de deasupra mea. Atunci când ne simțim împovărați de gânduri negre și suferință putem citi cei 7 psalmi de pocăință. Aceștia sunt înzestrați cu o putere vindecătoare deosebită și sunt făcători de minuni pentru cel care se roagă cu multă credință și smerenie. La vreme de întristare și denădejde, psalmii sunt de grabnic ajutor. Psalmi 7 Romanian: Cornilescu. 1 (O cîntare de jale a lui David. Cîntată Domnului din pricina cuvintelor Beniamitului Cuş.) Doamne, Dumnezeule, în Tine îmi caut scăparea! Scapă-mă de toţi prigonitorii mei şi izbăveşte-mă, 4 dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine, şi n'am izbăvit pe cel ce mă asuprea NeLqSQS.

cei 7 psalmi de pocainta